Sincer nu am idee cum să încep acest post. Nu știu de ce, dar chiar nu văd cum aș începe postul astfel încât să nu repet clasicile mele introduceri. Defapt știți ceva? Dacă stau bine să mă gândesc cred că voi începe cu toată istoria cum am ajuns să îmi fie „dor” de casă (fosta mea cameră de cămin din Căminul C8).

     Ieri(2 aprilie a.c.)  stând în cameră, mă trezesc cu unul din vecinii mei de palier în cameră, cu un DVD la el. Eram puțin nedumirit deoarece el chiar vroia să vorbească cu mine, de obicei el fiind mai „tovarăș” cu colegul meu Bogdan. Nedumerit ce dorea de la mine, încep să îl ascult cu interes. Mă tot întreba „dacă am alcool 120” și eu eram din ce în ce mai nedumerit. Îl iau puțin la întrebări, că totuși nu înțelegeam de ce dorea omul „alcool 120” … ce dracu’ înseamnă „alcool 120”. Îl întreb ce fel de alcool vrea și el îmi spune că vrea programul „Alchool 120” și de odată mi se luminase mintea, cu lanterna și îl întreb la ce îi trebuie. Îmi spune că îi trebuie să facă un DVD Boot-abil cu un Windows. Mă ofer să îi fac eu CD-ul și încep procesul de scriere al CD-ului.

      Cât timp laptopul meu muncea cu DVD-ul eu îl mai intreb pe vecinu’ despre ce Windows este vorba, el dezvaluindu-mi marele secret: DVD-ul era pentru o tipă din C6, care dorea un Windows. Zic ok și încep cu clasicile întrebări despre respectiva „gagică”: „E frumoasă?”, „E bună?”, „În ce an e?” și Bogdan ca de nicăieri pune cireașa pe tort: „Dar când dracu’ le-ați agățat pe astea?”. Bineînțele că răspunsurile la întrebările mele au fost toate afirmative și răspunsul pentru Bogdan a fost ceva de genul: „Nu te privește pe tine!”.

       Acum că aflasem totul despre posesoarea noului Windows eram foarte relaxat… până când primesc marea ofertă de la vecinul nostru și anume să merg cu el, Bogdan și un alt Bogdan în C6 să ducem DVD-ul. Eu nu mai îeșisem la plimbare de 2 zile și mi-am spus că mi-ar prinde bine o plimbare, mai ales în Titu Maiorescu, unde 3 cămine sunt pline de fete. Am ajuns în C6 și în timp ce așteptam să dăm DVD-ul tot vedeam fete prin cămin și de odată m-a pălit nostalgia de a sta într-un cămin plin de fete și le propun băieților să mergem în C8 la fosta mea cameră să văd cine stă pe acolo. Băieții, foarte receptivi au fost de acord și după ce am băut răsplata de la „fata cu Windows-ul”(un ceai pentru mine și cafele pentru restul) ne-am pornit la căminul vecin și anume C8 pentru a-mi vedea camera în care am stat și am petrecut clipe minunate(poate vă voi povesti cândva despre cea mai tare petrecere surpriză pentru ziua mea de naștere înscenată de ai mei colegi de facultate).

      Acum eu fiind convins că voi da de un portar care mă v-a cunoaște, mergem spre C8, acolo unde cu stupoare zăresc că nu era un portar cunoscut mie… și eu deja eram pregătit să fac cale întoarsă. Unul din colegii mei de palier îmi zice să mergem și să încercăm să ne uităm pe lista studenților cazați și vom vedea cine e cazat în camera mea (tot camera 11 :D). Portarul ne zărește și ne ia la întreabări cum ar fi: „Ce e cu noi?”, „Ce căutăm?”, „Dacă avem nevoie de ajutor” și eu inventiv și bun la dus cu zăhărelu’ încep să îi spun că vreau să ajung la camera 11, dar nu știu niciun nume deoarece fetele pe care le vizităm le-am agățat în parc și nu știm nume cum trebuie să treacă în registru(nume prenume).

      Portarul foarte amabil spune să îi lăsăm un buletin, că ne înțelege, dar la ieșire să ieșim și cu un nume ca să treacă în registru. Promitem că așa vom face și plecăm spre camera mea … Eu ușor emoționat de ceea ce o să văd acolo. Ajung în fața camerei, trag aer în piept, așa de mult de mă umflasem ca un curcan și bat la ușă. Din cameră o voce dulce ne răspunde și ne invită în cameră. Intrăm timizi, salutăm și eu încep să mă prezint succint. Sub patul unde dormeam eu anul trecut(eu dormid la patul de la etaj) era o fată cu ochelari, drăguță, care părea să nu priceapă mare lucru(în primele clipe), însă după ce se liniștește, foarte drăguță ne invită în cameră și destul de împresionată de faptul că am venit să îmi văd camera exclamă: „Ce drăguț …”

       Eu simțindu-mă cumva dator să ofer niște explicații domnișoarei peste care am dat buzna încep să îi explic ce e cu mine mai pe larg, mă prezint cu nume, facultate și an și aflu cu stupoare că domnișoara era studentă la sociologie în anul 1 la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social – Politice secția Științe ale Comunicării – Comunicare şi relaţii publice. Nu era de mirare deoarece ea era foarte deschisă și vorbea foarte deschis. În timp ce mă uitam la  cameră și căutam vechile semne pe care le găsisem în cameră și le lasasem cu colegii mei, văd deasupra patului meu suportul în care țineam eu telefonul și o întreb pe drăguța domnișoară cine doarme acolo. Mi se răspunde foarte sec: „EU!”.
      Am petrecut acolo circa o oră deși intrasem pentru doar 5 minute. Cât timp am stat în cameră și povesteam domnișoarei ce e cu mine, cum arăta camera pe vremea noastră, felicitând-o pentru că au o cameră pe care o păstrează atât de curat apare o a doua locatară a camerei, locatară care era surprinsă de prezența a doi băieți pe care nu îi cunoștea. Îi explic și ei despre ce e vorba și intră și ea în povestiri mai ales că ea era în anul 2.
       După o oră în vechea mea locuință, oră care a trecut foarte ușor, ne hotărâm să mergem că și așa Bogdan (colegul meu de cameră) era lăsat amanet în fața căminului.

      Sincer vă spun că m-am simțit minunat în camera mea de cămin de anul trecut, cameră care acum era decorată domnișorește cu floricele, cățeluși roz lipiți pe pereți. Nu vreau să îmi imaginez, dar cred că săracele fete deja iți făceau rugăciuni numai să o întindem de acolo. La plecare am încercat să smulg un numar de telefon sau un ID de messenger de la oricare din ele în ideea că poate mai trec pe acolo și cu Ciprian, unul din foștii colegi de cameră, pentru a-și vedea și el fosta camera și să le anunțăm când venim însă nu au vrut să dea nimic(nu e de mirare că doar eram niște unii care dădusem buzna peste ele).

      Ca și concluzie vreau să știți(nu că v-ar și interesa) că a mea cameră e pe mâini bune din toate punctele de vedere și că data viitoare când o să am timp o să trec din nou pe acolo și poate o să fac și poze mai multe, căci ieri nu am facut decât 2 poze și poza nu era făcută nici măcar pe patul meu.

      Până data viitoare nu uitați:„Universul și prostia sunt infinite și totuși de primul lucru nu sunt sigur!” Albert Einstein

      P.S.:  Mai jos sunt două poze făcute în fosta mea cameră:

Patul care a aparținut lui Ciprian

Patul care a aparținut lui Ciprian 2