Neața! Până și pentru mine este neața. Ce realizare!! Adevărul este că nici nu știu cum să încep acest post. De vreo 3 săptămâni încoace mă chinui să revin pe fusul orar al României că până acum eram pe cel al americanilor sau nici măcar. Ideea era că dormeam de la 18 la 24 și apoi treaz cucuvea până a doua zi la 18. Foarte frumos. Astăzi am vrut să revin la fusul orar al României mai mult ca oricând.

      Pe Twitter, pe la ora 13:40, am scris un post care suna cam așa: „Captivi in viitor. Mai multe pe blog deseara.”. Prin urmare aseară trebuia să scriu un post cu referire la ce am scris pe Twitter. Nu am mai scris deoarece eram obosit și nu eram în stare să scriu lucid și am zis că voi încerca să îmi reglez somnul și postul îl voi scrie în dimineața asta, dar nu așa de dimineață, ci pe la ora 10. Cu ajutorul bunului meu coleg, Alin, am reușit să mă trezesc la 3. Ora 3 noaptea… când eu vroiam să îmi refac somnul de noapte, el mă trezește la 3 noaptea. Acum nu mai pot dormi. Am încerat, dar nu pot dormi. Culmea este că după ce m-a trezit nu mai trântește prin cameră, nu mai țipă ca un descreierat. Brusc s-a liniștit. Dacă tot m-am trezit la 3, am spus că bine ar fi să și postez pe blog ceea ce promisesem pe Twitter.

      După cum spuneam în tweet-ul meu vroiam să scriu despre „Captivi în viitor”, dar nu o să fac referire la serialul american „Captivi în viitor(Farscape)” ci la o peripeție pe care am trăit-o astăzi la facultate. O să o iau cu începutul și o să vă povestesc despre ce este vorba și apoi de ce am pus titlul „Captivi în viitor”.

      Ieri 14 aprilie, am avut prima zi grea de facultate de după parțiale și spun grea deoarece a fost prima zi cu 3 ore(3 ore a cate 2 ore, căci asta e durata unui curs/seminar/laborator), de la 8 la 12(curs  și seminar) și de la 14 la 16(laborator) și pentru laboratorul de la 14 trebuia să predau o temă (opțional, pentru bonus :D). 

Poză cu din interior cu ușa bine închisă

      Așadar am mers frumos la facultate de la 8 la 10, la cursul de MS Office unde m-am plictisit groaznic. De la 10 la 12 aveam un seminar facultativ ce ține de modulul psiho-pedagogic (vreau să devin profesor 🙂 ) așa că am mers frumos la seminar unde, ca de obicei, am discutat lucruri interesante. La sfârșitul seminarului, fiecare dorea să meargă încotro avea treabă, care la seminarii, care la cursuri, care acasă(eu :D). Ajung frumos primul la ușa, că la plecat sunt tot timpul primul, apăs pe clanța ușii și minune, ușa nu se deschidea. Mă uit în zona broaștei și observ că ușa era închisă cu cheia. Ieiii, mi-am spus, o să stâm în clasă până intrăm în licența. Nu am terminat de făcut bine remarcile că îmi sună telefonul, răspund și la „celălalt capăt al microundelor” era colegul meu Ciprian(am vorbit puțin despre el în postul Din ciclu „Greu de parcat – Un Tico cât un TIR ), care dorea să meargă și el acasă și mă sunase să mă întrebe unde sunt să o luăm ușurel spre casă împreună. Îi spun că sunt în sala C112 și că sunt blocat acolo împreună cu colegii mei și cu doamna profesoară și l-am rugat să trimită una din persoanele care răspund de săli să ne deschidă ușa. Pentru noi Cypy a fost salvarea, eroul, un fel de superman, doar că nu avea chiloții trași peste pantaloni. Pe această cale doresc să îi mulțumesc în numele meu, dar și în numele colegilor cu care eram blocat acolo că ne-a salvat.

      Totul s-a terminat cu bine. Una din persoanele care răspunde de închiderea și deschiderea sălilor a venit, ne-a descuiat și s-a scuzat, deși nimeni nu i-a cerut explicații, cu deja clasica replică din România: „Nu eu am închis ușa!”. Ca în România, nimeni nu face nimic, lucrurile se întâmplă. 

      Acum poate vă întrebați ce legătură are peripeția noastră cu viitorul. Ei bine asta e o altă poveste care ține de faculatea la care învăț. Pentru cei ce nu știți, eu sunt student la Faculatea de informatică din Iași, UAIC. Cumnata mea a terminat acum vreo 6-7 ani tot acolo. Pe vremea când student era cumnata mea toți spuneau că facultatea de informatică este una de viitor. Acum, în anul 2011, când student la facultatea de informatică sunt eu,  din nou această facultate este de viitor. Stau și mă întreb când vine prezentul domeniului facultății de informatică?

       Hai că v-am plictisit destul cu prostii așa că vă readuc aminte de Einstein cu maxima sa: „Universul și prostia sunt infinite și totuși de primul lucru nu sunt sigur!”

      P.S.: Mulțumesc Alin pentru ajutorul acordat de a sta din nou treaz cucuvea toată noaptea!