Un nou design pentru blog

       Salutare iar, din nou :d!
       În noaptea asta, în timp ce încercam să fac ceva, deși aveam de învățat dar chef de unde, am început să mă gândesc la o variantă de design pentru blogul meu. Vroiam să vin cu ceva nou, cu ceva mai vesel. Încetul cu încetul am ajuns la o idee. Tot ce mai era de făcut trebuia să am câteva imagini ajutătoare pentru a ajunge la un design frumușel, asta din punctul meu de vedere. Am căutat câteva imagini timp de vreo 30 de minute, apoi am început, ca la clasa întâia, să decupez pozele pentru a le putea așeza cumva. Am decupat tot și acum chinul cel mare. Să vedem ce iese… să vedem dacă ideea pe care o aveam se îmbină cu imaginile alese de pe net.
      Povestea design-ului este următoarea: capul acela este capul meu. Capul a fost tăiat și acum din el iese tot ce aveam. Lucrurile frumoase, adica fluturii și foarte puține gânduri bune merg spre zare în timp ce gândurile proaste, merg toate spre blog.
      Acum dacă pozele și povestea design-ului s-au îmbinat bine și a ieșit ceva frumos aș vrea, din tot sufletul să îmi faceți cunoscută opinia voastră și să îmi spuneți prin comentarii ce părere aveți despre noul design.

      Până data viitoare vă salut din nou cu deja celebra zicală pe acest blog a lui Albert Einstein: „Universul și prostia sunt infinite și totuși de primul lucru nu sunt sigur!”

Google știe absolut tot

În timp ce făceam o mică pauză de la învățatul la Embedded Systems, am început să mă uit la noua emisiune de tip „camera ascunsă” de la Prima TV. Emisiunea se numește „Bătrâni și neliniștiți” și este deja la al patrulea episod din acest sezon. Glumele sunt unele drăguțe altele mai puțin drăguțe, dar per total m-au făcut să zâmbesc dar și să mă gândesc la ce reacție aș putea avea eu dacă aș fi pus în situațiile care apar în acea emisiune. În episodul 3, la un moment dat o bătrână sună pe cineva și îl roagă să caute pe google textul următor: „ce sandwich mănâncă Zinca în mall”. Persoana de la celălalt capăt al „firului” urmează indicațiile bătrânei și găsește răspunsul pe care ea îl căuta și anume cheeseburger. Tânărul căruia i se înscenase farsa rămâne tablou, în timp ce eu făcând mișto de colegul meu de cameră, Alin, intru rapid pe google și dau o căutare după fraza următoare: „ce sandwich mănâncă alin în mall” și apăs pe enter. Rezultatul căutării? Priviți poza de mai jos!
„ce sandwich mănâncă alin în mall”
 Până data viitoare nu uitați:„Universul și prostia sunt infinite și totuși de primul lucru nu sunt sigur!” Albert Einstein

P.S.: Filmulețul(filmulețele) despre care vorbeam:

Greu la deal când nici boii nu trag

     Astăzi mi-am dat seama că într-adevăr fără internet sunt un om mort. Asta probabil din mai multe motive.
     Despreaceste motive, cele care îmi vin în minte la ora 3 dimineața, când a și „venit” netul la noi în cămin, am de când să și scriu în cele ce urmează.
     Astfel, după cum spuneam e greu la deal dacă nici boii nu trag. Astăzi toate cele 3 campusuri UAIC(Titu Maiorescu, Codrescu și Târgușor-Copou) s-au trezit că la ora 12-13pm nu mai este net. Nimic ciudat, deoarece nu e prima dată când DCD-ul(Departamentul de Cominicații Digitale) nostru drag moare fără ca noi să fim anunțați din timp. Ultima dată când au spus că nu va merge netul a fost când 24 de ore nimeni nu a avut net (Aceleași cele 3 mari campusuri UAIC) și dis-de-dimineață, administrația a pus pe ușile căminilor un anunț din partea DCD cum că în următoarele 4-5 zile nu vom avea net (sau vom avea cu întreruperi) deoarece fac ei o mutare de „scule” dintr-un loc în altul. În cele 4-5 zile care trebuiau să fie mai fără net au fost clar … cu un net mai „fast” ca niciodata. Românii nici la asta nu se pricep bine!!! 
        De ce spun că astăzi am simțit lipsa netului mai mult ca oricând? Ei bine NU am avut cu cine să ies. Precedenta întâmplare când nu am avut internet, nu s-a simtit, deoarece eu și colegii de la parter am ieșit în fața căminului și am lăutărit la chitară până dis-de-dimineață. Astăzi, deși era o vreme splendidă, nu am avut cu cine să ies la o plimbare, că de bere nu putea fi vorba, că bani nu aveam. Nimeni pe nicăieri. Care mergea la „gagică”, care era necăjit că tocmai pățise „mare belea de s-a julit”, care nu avea chef de ieșit și uite așa eram stingher în societate, deși omul e o fiintă sociabilă.
        Pentru mine ziua asta a fost foarte grea, dar în același timp m-a făcut să mă întorc la unul dintre cele mai bune jocuri de strategie din toate timpurile, din punctul meu de vedere și anume Heroes of Might and Magic 3 (voi vorbi puțin despre el într-un post viitor).
        Am ajuns la concluzia că românul nu e bun nici când își dă cuvântul de onoare că va lua ceva.
        Până data viitoare nu uitați:„Universul și prostia sunt infinite și totuși de primul lucru nu sunt sigur!” Albert Einstein

Dreptul la opinie …

       De când mă știu am acordat tuturor oamenilor dreptul la opinie și liberă exprimare în legătură cu orice. Fie că era vorba de o ceartă pe un pahar cu bere, fie că era vorba de plecat pe undeva la o anumită oră, eu am respectat dreptul la replică și la libera exprimare (asta nu înseamnă că am făcut cum au vrut ei :D).
       De această dată un coleg de-al meu, ținea morțiș să comenteze în legătură cu postul precedent (anume „La tăți ni-i greu”) de pe blog. Nimic anormal, doar acesta-i motivul pentru care scriu aici… să fiu înjurat și comentat.
       Să vă spun în mare despre ce este vorba: acum 3 zile mi-am primit niște sfaturi de la un fost coleg de facultate în legătură cu ce cluburi ar trebui să frecventez, eu fiind din punctul lui de vedere un om serios, la locul lui, inteligent etc. Aceste remarci au venit pe messenger, în timp ce eu nu eram la calculator și de aceea nu am putut să mă apăr, dacă era cumva nevoie și de aceea, pe această cale vreau să fac cunoscută și oprinia colegului meu despre cluburile menționate în postul anterior, dar și opinia mea despre ceea ce a scris el pe messeger. Iată monologul redactat de colegul meu „sfătuitor”:

Marius(03/24/2011  7:02:59 PM) : deci cluburile enumerate de tine
Marius(03/24/2011  7:03:00 PM) : is ptr cocalari si piti. ptr studenti..
Marius(03/24/2011  7:03:07 PM) : ca mai mare prostie in ele n-ai sa vezi
Marius(03/24/2011  7:03:17 PM) : btw, daca vrei sa-ti petreci timpul liber
Marius(03/24/2011  7:03:19 PM) : …
Marius(03/24/2011  7:03:44 PM) : asemeni principiului .. sau unui
Marius(03/24/2011  7:03:58 PM) : alege altcva
Marius(03/24/2011  7:04:11 PM) : eu sicner nu mai frecventez asemenea localuri de ceva ani buni.
Marius(03/24/2011  7:04:25 PM) : ptr ca ma depasesc ..
Marius(03/24/2011  7:04:54 PM) : o sa agati tipe cu -20 icq
Marius(03/24/2011  7:05:04 PM) : asta e pct forte
Marius(03/24/2011  7:05:12 PM) : al cluburilor istora ..
Marius(03/24/2011  7:05:29 PM) : iar eu nu indeplinesc conditiile prevazute
Marius(03/24/2011  7:05:41 PM) : ptr a combina asa  sau a ma distra
Marius(03/24/2011  7:05:47 PM) : muzica proasta
Marius(03/24/2011  7:06:01 PM) : lumea la fel..
Marius(03/24/2011  7:06:20 PM) : si inca  nu mi -am setat abilitatiile ptr aceste localuri
Marius(03/24/2011  7:07:27 PM) : cerinte minime: rezistenta la bouturamuschiinaltime rezistent la forta omeneasca pumnii bun la injuraturi nebuneala fum transpiratie
Marius(03/24/2011  7:07:42 PM) : si in definitiv ..ramani doar gol prin buzunare si timp pierdut
Marius(03/24/2011  7:07:44 PM) : parerea mea
Marius(03/24/2011  7:07:49 PM) : n-am nimica cu nimeni
Marius(03/24/2011  7:07:55 PM) : dar mi -o trb ceva timp sa mi dau seama..
Marius(03/24/2011  7:08:07 PM) : acum dpine si de cum gandesti tu de anturajul tau .. etc
Marius(03/24/2011  7:08:10 PM) :
Marius(03/24/2011  7:10:04 PM) : mai bine o bere in camera cu colegii la un film bun sau btw, la un coleg acasa
Marius(03/24/2011  7:10:05 PM) :
Marius(03/24/2011  7:13:00 PM) : o fata n-ai sa o poti intalini combina in club. si daca alegi sa faci asta sau plm.. 80% astea comb in club ori is pramatii ori feea etc. alege sa combini pe la biblioteca pe la facultate .. prin asociatii de studenti
Marius(03/24/2011  7:13:01 PM) :
Marius(03/24/2011  7:13:37 PM) : astea-s ok ..
Marius(03/24/2011  7:13:44 PM) : iar de iesit cu baietii
Marius(03/24/2011  7:14:46 PM) : in parc vara .. hunters. e misto !
Marius(03/24/2011  7:15:21 PM) : embargo ..  aoclo frate numa astia cu fite cu ceafa dupa cap de 2 kg, cu tatuaje si bmw uri .. si pitiponcareala . asta e embargo..
Marius(03/24/2011  7:15:31 PM) : asa e intradevar nu e un club misto in iasu asta
Marius(03/24/2011  7:15:34 PM) :
Marius(03/24/2011  7:15:36 PM) : na
Marius(03/24/2011  7:17:11 PM) : dau pariu pe 2 gb ram placute de ram ddr3 998 mhz , ca in unul din cluburile alea specificate… 2% daca  stiu ce ins c++ c# sau in ultima ipostaza daca stiu sa porneasca un pc corect cap coada
Marius(03/24/2011  7:17:43 PM) : nu o lua in cuv de rau.. dar poate deschid ochii la un vechi amic
Marius(03/24/2011  7:17:45 PM) : k\..
Marius(03/24/2011  7:20:34 PM) : iar altii .. tot ce stiu sa -i faca la un pc e sa-l porneasca, sa intre pe mess iar pct`ul lor forte la moda e FACEBOOKU` frate. iar daca nu ai facebook nu pot iitnra in gascha lor mai mult de cat atat esti considerat slab  .
Marius(03/24/2011  7:21:16 PM) : da domnu si termin si eu fac` asta.. apoi o tund din tara asta pline de genii  ..

       Acum aș dori să și răspund acestui monolog spunând următoarele:
Bineînțeles că nu vreau să îl contrazic cu nimic, și are dreptate în mare parte prin ceea ce spune în monologul său, dar nu toți cu BMW, grași și ceafa lată sunt cocalari și nici toate fetele super aranjate și cu buzele strident rujate nu sunt pițipoance.

P.S.: Să vă puteți distra pe seama mea și a colegilor mei, dacă mai este nevoie X(, marți, 15 martie 2011, m-am întâlnit cu un coleg de facultate, care începuse să îmi laude postul, că mi-a citit postul cu clubul, etc. și eu în entuziasmul în care mă aflam, îi tot mulțumeam. La finalul laudelor mi-a dat cu „tesla-n co**e” spunându-mi că în „Embargo” nu era niciun fel de petrecere privată și că el era acolo fără invitație sau altceva. Să nu îți smulgi părul din cap?

Până data viitoare nu uitați: „Universul și prostia sunt infinite și totuși de primul lucru nu sunt sigur!” Albert Einstein

Glume de studenti

Astazi in timp ce alungam cheful de invatat impreuna cu colegii mei, ca doar suntem in sesiune, ne-a venit o idee geniala si anume hai sa facem botezul unuia dintre bobocii din camera de la noi. Ce credeti ca am facut? 
  • Pasta de dinti pe fata? Nu!
  • Crema de pantofi pe fata? Nu!
  • Sa ii tragem scaunul? Nu!
  • Sa ii ascundem lucrurile? Nu!
  • Sa il torturam? Nu!
Sa va dau un indiciu: Suntem studenti la Informatica. Va spune ceva? Nu, nu i-am hecarit laptopul, am facut ceva si mai si. Anume am profitat de faptul ca este dezordonat si am pus o poza foarte interesanta pe perete(wall) la Facebook.
Iata un mic demo aceea ce am facut:
Nu prea va prindeti ce e acolo cred dar va voi povesti pe scurt: El are niste cuie batute in perete, deasupra patului in care doarme, si acolo si-a agatat o soseta. De aici puteti deduce ce am facut. O sa postez si poza pe care am pus-o pe Facebook doar sa va asugurati ca despre poza aceea este vorba.
Un mesaj pentru Bogdan, victima noastra: Te rugam nu te supara, fiecare si-a primit-o cand era de varsta ta!

Sa ajutam un prieten

Am fost rugat de un prieten sa il ajut sa castige un concurs de imagini. Imaginile sunt de tip desene facute de mana si digitalizate. Concursul se tine pe Facebook si este organizat de ilariant.ro, deveniti celebri cu videoclipul lor de pe youtube intitulat “In traducere libera” (http://www.youtube.com/watch?v=Thod4jMDcME) si voturile reprezinta like-uri primite pentru acea poza.
In cazul in care va puteti consuma 1 min online din timpul dumneavoastra si doriti sa il ajutati cu un vot, trebuie sa urmati pasii urmatori:

2. Dati un Like la pagina principala si pasii astia doi sunt doar ca sa puteti da like la imaginea mea participanta.
3. Un like la aceasta imagine care este facuta de mine pentru acest concurs :

Va multumesc si eu dar mai ales colegul Bogdan Alexandru Pascovici.

Febra desingului de Crăciun …

Cum s-au apropiat sărbătorile de Crăciun au și apărut desingurile pe tema Crăciun. Poate nu e rău, dar de ce toți folosesc același mod de a arăta că a venit Crăciunul? Toată lumea pune Moși sau pune căciuli de moși pe diferite litere din headerul siteului. Am gândit că ar fi bine să anunț că folosirea acestor două elemente ajung să fie plictisitoare și în loc să ne simțim bine, ne simțim copleșiti de căciulițe și moșuleți. Haideți să vedeți câteva poze cu exemplele elogvente pe care le-am găsit eu. Sunt convins că sunt mai multe siteuri care sunt și mai stridente. Aștept și de la voi ceva exemple de siteuri stridente, acum în preajma sărbătorilor de crăciun…

Primul Messenger Autohton

Nu sunt fanul schimbărilor când vine vorba de mesagerie instantă deoarece Yahoo Messenger îmi asigură tot confortul de care am nevoie, însă după reportajul de la ProTV, am zis să fac o încercare cu Alonia, că prea l-au lăudat. Ok, intenţia este una lăudabilă şi am tot respectul pentru oamenii care muncesc acolo, dar clientul lor este atât de complex încât devine greoi şi automat prost.

Ce nu-mi place la Alonia?

1. Smileurile sunt schimbate (ei folosesc nişte iepuraşi albăstrui care trimişi pe yahoo messenger se transformă în şiruri de cifre). Prin urmare, prietenii din lista mea vor crede că sunt nebun!

2. Ca să ma loghez pe YM trebuie să folosesc mai întâi contul Alonia şi de acolo contul YM (inutilă treaba asta).

3. Alonia nu afişează numele din Yahoo Messenger ci doar ID-urile brute, pe care bineînţeles nu le ştiu pe de rost, astfel încât mi-e greu să-mi dau seama cu cine vorbesc. E trist să faci un program atât de complex şi totuşi să nu-l faci cum trebuie…

4. Foloseşte prea multe resurse ale calculatorului, iar ăsta e principalul motiv pentru care am renunţat la diferite alte progrămele intermediare. Imi pare rău dar un program de mesaje instant nu poate ocupa cât Firefox. E penal!

Nu zic că nu poate fi un program bun pentru oamenii care vor alte opţiuni, de exemplu video sau audio de calitate superioară (eu sunt fanul mesajelor text), dar pentru mine e inutil. Îmi pare rău!