Clubul Colectiv: disputa ritualelor satanice, black rock

    Salutare, se pare că după tristele evenimente din noaptea 30-31 octombrie 2015, presa răscolește prin întregul internet, doar doar fac ceva mai multă audiență decât fac de regulă. Problema apare că mulți oameni consideră că era de așteptat ca rock-erii să o pățească odată și odată, pentru că ei sunt sataniști. Se pare că anul acesta prin jurul Paștelui, în Club Colectiv ar fi fost nu știu ce concert black metal, în care s-au practicat și ritualuri satanice, lucru care este plauzibil ținând cont că acea trupă care a cântat atunci, a spus că la concertele lor se practică ritualuri sataniste. Consider în felul următor:

  1. Rock-ul nu a fost până nu de mult o muzică satanică (undeva pe la începutul anilor “90).
  2. Satanismul, (ca și Creștinismul, Iudaismul, Islamismul), este o religie și are ca bază individualismul fundamental, adică se opune unei entități atotputernice, căreia credinciosul să i se închine, deci se opune tuturor religiilor și fiecare credincios devine propriul său Dumnezeu.

Continue reading

Valentine’s Day, nu este ziua îndrăgostiților în România

Dragobete Iată că este pentru al patrulea an la rând, în care mă chinuiesc să promovez puțintel, ziua îndrăgostiților autohtonă, și să las puțin de-o parte Valentine`s Day. De când mă știu, tot timpul am fost pro sărbătoririi dragostei în fiecare zi, așa cum este normal, dar de când cu Valentine’s Day, încerc măcar să minimalizez această zi și să o urc pe cea de Dragobete. Așa că eu unul mă abțin să serbez sau mai bine spus să consider 14 februarie, o zi specială a dragostei din două motive: primul motiv este cel prezentat mai sus și al doilea, pentru că nu am cu cine – din nou :)) . Singurul motiv care mă face să sufăr, este că toți din jurul meu sărbătoresc acest chici, iar eu v-a trebui să merg să mă distrez printr-un orășel mic, printre mii de cupluri de unul singur, nici măcar un „tovarăș” de băutură să mă pot face rangă

Read This:

Sfântul Valentin: „chici” sau sărbătoare?

Când sunt Dragobetele?

Cyril Connolly: „E mai bine să scrii pentru tine însuţi şi să nu ai public, decât să scrii pentru public şi să te pierzi pe tine însuţi”.

Și vacanța mea a venit la Transfăgărășan

    După lupte seculare, am reușit să îmi organizez vacanța mult visată pe Transfăgărășan. Eu încă încerc să îmi stabilesc și câteva obiective turistice, dar încă este greu, pentru că plec cu fratele meu, prietena lui și încă o amică de-a mea și niciunul dintre ei nu vrea să ajute constructiv la stabilirea punctelor de reper, ce vor să vadă, iar eu trebuie să creez un traseu de unul singur, dar având grijă să nu fac un traseu care ar putea fi neplăcut pentru oricare dintre ei. Așa că urați-mi succes în a găsi un traseu optim. Eu unul voi încerca să adaug poze și informații din perioada vacanței, dar rămâne de văzut dacă voi și putea face acest lucru.

     Cyril Connolly: „E mai bine să scrii pentru tine însuţi şi să nu ai public decât să scrii pentru public şi să te pierzi pe tine însuţi”.

O vizită la poliție… cu trei fețe

Am promis, dar nu m-am ținut întocmai de cuvânt. Am spus că pe 26/06/2014 voi posta despre cum sunt martorii tratați de milițieni. Nu am avut timp așa că am amânat povestirea pe mai târziu.

Postarea mea de pe Facebook arăta așa:

Fraților, noaptea minții… azi (n.r. Miercuri, 25/06/2014) am fost la Poliție să dau declarația, fără de care agentul care cercetează cazul de bătaie din Gologanu (vezi articolul – http://www.monitorulvn.ro/articole/foc-anean-b-tut-cu-bestialitate-intr-un-bar-din-gologanu_2_162854.html ) nu putea trimite dosarul la tribunal, am fost prieten, infractor și iar prieten cu acesta în doar o ora și jumătate. Maine (n.r. Joi, 26/06/2014), voi încerca, pe blogul meu, să descriu cum poți fi prieten, infractor și iar prieten în loc de martor într-un dosar penal. Stay tunned!

     Așadar, povestirea mea este despre cum, tu ca martor, poți fi la început prieten de bere cu polițistul, dușman/infractor la mijloc și la sfârșit din nou prieten. Dar zic să încep cu începutul.

Continue reading

Profesorii de ieri, de azi și de mâine

     Astăzi pe Facebook, un puști, care crede că ceea ce este ilegal în fața legii, așa a fost de la începuturi și că ce este imoral trebuie pedepsit, dar doar o baricadă.

     De ce din ce în ce mai multe situații în presă?

    Lupta aceasta nu există doar de prin anii 2000, când totul a început să iasă la lumină cu ajutorul presei. Cu destui ani în urmă, această luptă, era considerată câștigată de profesori, pentru că erau vremurile în care se făcea „dragoste cu sila” cu învățătura. Sigur, nu țin eu minte ca, în acea perioadă, să se fi ieșit de pe băncile școlii doar doctori, ingineri sau profesori. În plus, destui au rămas cu ceva sechele din această „dragoste cu de-a sila”. De aceea s-a introdus partea de învățare prin cooperare și prietenie. Toate aceste noi reguli au fost introduse tot din vina celor care și atunci, erau elevi problemă, dar și acum. Diferența dintre atunci și acum, este că obraznicii de acum, care nu sunt în fapt elevi problemă, prind curaj când își dau seama că profesorii, prin niște legi care pe alocuri sunt complet cretine, sunt legați de mâini picioare și chiar la gură.

Continue reading

Perlele de la simularea de BAC Martie 2014

De când  mă știu, perlele de la BAC, simularea examenului de BAC sau testele naționale, au stârnit în mine o curiozitate de necrezut. Tot timpul elevii, fie ei de liceu sau gimnaziu, nu m-au dezamăgit. Chiar m-au făcut să râd în hohote la fiecare perlă în parte. Ca să nu fiu considerat neam prost, că scriu fără să vă dau materialul care mi-a adus ideea unui astfel de articol, poftiți de vizionați și apoi discutăm împreună despre ce perle vreți din acest material și nu numai.

Ce reprezintă 1 Martie – tradiții și obiceiuri

Mărțișor

Mărțișor Tradițional

Am făcut marea gafă de a ura tuturor femeilor la mulți ani de 1 Martie. Isterie totală, atât pe Facebook, cât și prin SMS-uri că 1 Martie nu este ziua femeilor. Ohooo, dar asta este bună. Păi hai să vedem ce semnifica acum mulți ani 1 Martie, cum se sărbătorea, pe vremea când sărbătorile românești încă erau la mare preț în România și nu se sărbătorea 14 Februarie în locul zilei dragostei românești.

Așadar avem 1 Martie, care acum mulți ani era o zi așteptată de fete, pentru a vedea ce le poate mintea băieților. Era o probă pe care băieții trebuiau să o treacă. Mărțișoarele nu constau ca în ziua de astăzi în chinezării fără suflet, ci în flori presate de băieți, trifoi cu patru foi, figurine din penaj colorar prinse cu un șnuruleț împletit din fire roșii și albe care erau purtate la piept sau dacă erau mai mici, erau legate la mână. Fetele aveau hainele ornamentate cu mărțișoare și cele care aveau mai multe mărțișoare, câștigau pseudo-concursul „Cine primește mai multe mărțișoare”. La sfârsitul zile, însă, mărțișorul era legat de crenguța unui pom sau trandafir, iar băiatul care curta o fată trebuia să îl rupă doar cu ajutorul degetului mic. Dacă băiatul reușea să rupă mărțișorul, cei doi urmau să fie împreună.

În Bucovina, tradiția se schimbă, deoarece 1 Martie este considerată „Ziua Barbaților” și ei sunt cei care primesc mărțișoare de la doamne și somnițe. Nu pot nega, că în 5 ani de Iași, printre destul de mulți bucovineni, am adunat o adevărată colecție de mărțișoare, la care țin foarte mult.

Istoria mărțișorului este lungă și dacă ar fi să o scriu aici ar însemna să repet multitudinea de articole care sunt deja pe internet, așa că vă recomand să citiți aceste două articole și să căutați pe internet despre 1 Martie.
Articol Ziarul Unirea
Articol Ziare.com

Ce este “Dragobetele”?

     Dragobetele este o sărbătoare cu o tradiție relativ nouă, având o vechime în jurul a 170-180 de ani de la pătrunderea ei în teritoriile românești și păstrate cu precădere în sud-vestul României.

     Dragobetele se sărbătorește pe 24, 28 februarie sau la 1, 3 și 25 martie, aceste numeroase date fiind cauzate de confuzia dată de cele două calendare (iulian și gregorian). Marcel Lutic a observat ca acestea se află „în preajma zilelor Babei Dochia și a echinocțiului de primăvară. Mai ales în sudul României, există o perioadă întreagă, la îngemănarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, în martie care sta sub semnul Dragobetelui”. În majoritatea locurilor, data celebrării este 24 februarie, iar Nicolae Constantinescu a declarat că a descoperit un document în care Bogdan Petriceicu Hasdeu confirma 1 martie ca ziua în care se sarbatorea Dragobetele.

Mai multe pe wikipedia.org, Ce sunt Dragobetele

Sf. Valentin, nu e ziua îndrăgostiților în România

Dragobete    Iată că este pentru al treilea an la rând, de când mă chinuiesc să promovez puțintel, ziua îndrăgostiților autohtonă și să las puțin de-o parte Valentine`s DayDe când mă știu, tot timpul, am fost pro sărbătoririi dragostei, dar nu într-o zi anume ci în fiecare zi a anului și cu atât mai puțin serbarea dragostei într-o zi importată. Așa ca eu unul mă abțin să serbez această zi „specială” din două motive: primul motiv este cel prezentat mai sus, dar și pentru că nu am cu cine – din nou :)) .

Read This:

      Sfântul Valentin: „chici” sau sărbătoare?

      Când sunt Dragobetele?

      Cyril Connolly: „E mai bine să scrii pentru tine însuţi şi să nu ai public decât să scrii pentru public şi să te pierzi pe tine însuţi”.

Smartphone care citește intențiile posesorului său

     Pariez că tot timpul vă gândiți la ce ar fi util, ca smartphone-ul vostru să aibă. Ei bine iată că vă întreb direct: Cât de inteligent vreți să fie smartphone-ul dumneavoastră? V-ar plăcea să vă poată citi gândurile?
     Șeful departamentului de cercetare al companiei Intel, din America, Justin Rattner, spune că tehnologia a reușit să evolueze atât de mult, încât ideea unor aparate care au capacitatea de a interpreta intențiile umane a devenit o realitate, relatează AP. Astfel, în viitorul apropiat, telefoanele vor fi capabile sa ne anticipeze fiecare mișcare (deja este realizat acest lucru de telefoanele celor de la Samsung – Galaxy S4). Aceste aparate inteligente, vor folosi informațiile stocate pentru a prezice acțiunile utilizatorului, dar și pentru a-i oferi sugestii.
     Acest telefon inteligent este dezvoltat de compania Intel împreuna cu cei de la Fodor’s Travel și se bazează pe o aplicație prototip. Instrumentul e capabil să învețe felurile de mâncare preferate ale utilizatorului, dar și ce locuri îi place să viziteze, pe baza căutărilor făcute pe telefonul mobil și a locurilor căutate folosind GPS-ul. Astfel, când utilizatorul se va afla într-un oraș nou, software-ul va fi capabil să-i facă recomandări asemănătoare. Companiile de IT au dezvoltat deja proiecte pentru a crea aparate care prezic parțial dorințele oamenilor. De exemplu, motorul de căutare Google, serviciul online de închiriere de filme Netflix sau radioul online Pandora încearcă să anticipeze ce vor oamenii, chiar înainte ca aceștia să realizeze că vor acel lucru. Îmbinarea unor astfel de aplicații cu informațiile personale pe care telefoanele mobile le colectează, ar putea duce la fabricarea unor electronice mult mai inteligente, spune Rattner.
     Ideea unui telefon mobil care te cunoaște la fel de bine ca și prietenul tău cel mai bun nu este chiar atât de nouă. În 2004, doi cercetători de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au anunțat că lucrează la un software de telefon, menit să monitorizeze acțiunile și preferințele utilizatorului, pentru a crea ulterior un set de reguli de comportament. Software-ul devine activ ori de câte ori suni sau ești sunat, tastezi SMS-uri, folosești alarma sau camera telefonului. Apoi îți învață obiceiurile, studiindu-ți comportamentul pe baza unui motor de recunoaștere a modelelor. Totodată, aplicația îți cere să introduci datele privind locul și activitatea în momentul în care detectează schimbarea celulei telefonice.
     Acum urmează să vă întreb din nou: Chiar vreți un telefon atât de inteligent?
     Întrebarea de la sfârșitul articolului este inutilă, pentru că iPhone 5, Galaxy S4, deja se folosesc de algoritmi, care învață cum îți miști mâna pentru a răspunde la telefon și astfel nu mai ești nevoit să răspunzi trăgând de nu știu ce bulină de pe ecra, ci poți duce direct telefonul la ureche și smartphone-ul răspunde singur. Deci prea târziu!
Cyril Connolly: „E mai bine să scrii pentru tine însuți și să nu ai public decât să scrii pentru public și să te pierzi pe tine însuți”.