Accidentul aviatic din Munții Apuseni vs. accidentele rutiere

După tragedia aviatică din Munţii Apuseni mulți dintre civilii țării noastre au cerut să cadă capete. Lucru cu care nu sunt complet de acord. Dar zic ca mai întâi să o luăm cu începutul.

Toți oamenii văd accidentele aviatice și/sau feroviare cu o victimă ca o mare tragedie.

Nu spun că nu este așa, orice moarte ar trebui să fie văzută ca o tragedie, mai ales când este vorba de o viață pierdută într-un accident. Dar să nu uităm că, cel puțin în România, mor în fiecare zi cam 5-6 oameni în accidente rutiere. (sursa: http://www.romaniatv.net/statistica-infioratoare-peste-2-000-de-oameni-si-au-pierdut-viata-anul-trecut-in-accidente-rutiere_72030.html), în timp ce în accidente feroviare, din 2008 până acum nu țin minte să se fi mai întâmplat vreun accident soldat cu decese (http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/91831/Victima-accidentului-feroviar-fiica-unui-CFR-ist.html). Accidentele aeriene, cel putin în ultima vreme, au fost mai multe sau mai bine spus au fost mai multe victime. Dacă îmi amintesc eu bine în ultimii 3 ani au fost 4 decese în accidente aviatice și acest lucru la noi în țară, pentru că, așa cum fac și milioane de români, cumpărăm tot ce apucăm la mâna a doua, fără să ne pese de siguranța noastră.

Făcând un comentariu legat de paragraful de mai sus adresez următoarea întrebare, care în mintea mea este legitimă: De ce sunt considerate tragedii accidentele aviatice+feroviare deși în ultimii 5 ani am avut 5 decese în urma producerii lor și în accidentele rutiere vedem ca pe ceva normal să moară oamenii, sau cel puțin nu suntem la fel afectați ca în cazul celorlalte accidente. Așa cum am scris mai sus, în 5 ani de accidente aviatice și feroviare au murit tot atâția oameni cât într-o zi normală de trafic rutier. Explicația pentru calificarea deceselor în tragedii sau nu, în funcție de tipul de accident în urma căruia survine decesul, cred eu, este simplă sau cel puțin așa o văd eu. Dacă un accident aerian se întâmplă la 3-4 ani, mintea noastra vede acel mijloc de transport unul sigur 100%, lucru care este normal, iar în momentul în care aflăm că s-a petrecut un accident, creierul o ia razna. Îi este înșelată statistica. Asemenea se întâmplă și în cazul accidentelor feroviare.

Acum pentru a înțelege și voi, eu nu condamn faptul că se face o tragedie dintr-o tragedie, eu condamn faptul că nu se face o tragedie din fiecare tragedie. Dacă la televizor s-ar da în fiecare zi despre și numai despre accidente rutiere soldate cu decese, eu unul cred că se va limita numărul de decese în 2-3 ani, ajungându-se la jumătate poate.

Acum ca să comentez și reacția populației după acest accident, adică să ceară demisia fiecărui om din instituțiile care au participat sau trebuiau să participe la recuperarea victimelor din accidentul aviatic din Munții Apuseni, este oarecum normală. Cineva trebuie să plătească pentru ceea ce s-a întâmplat acolo, mai ales că umblă zvonuri, conform cărora cel puțin studenta de la Medicină-Militară putea fi salvată, dacă lucrurile se mișcau mai repede. Dar problema mea este alta, odată cu schimbarea capilor acestor instituții (în marea majoritate capii au și fost demiși sau și-au dat demisia) se va schimba reacția autorităților în astfel de cazuri? Răspunsul este „NU!”. Nu se va schimba nimic, așa cum nici în cazul accidentelor rutiere nu se schimbă mare lucru când șefii județeni sau naționali ai poliției sunt rotați, că numai schimbați nu sunt. De fapt în cazul poliției se întâmplă câte ceva, nu zic musai că ar fi rău, dar faptul că la schimbarea șefilor poliției, polițiștii ies din bârloagele lor și întră bine ascunși în boscheți, pentru a nu putea fi văzuți și pentru a da amenzi, pentru a preveni evenimentele rutiere. Ei spun că acest lucru este făcut pentru prevenire, ei bine aceste practici nu sunt de prevenire, ci de amendare. Prevenirea înseamnă să se stea la vedere astfel încât participanții la trafic să știe că ești acolo și ei să respecte legea. Dar cine mai ține cont de acest lucrul?

Așa că eu unul aș cere să se învețe din greșeli și poate data viitoare să se reacționeze mai bine în aceste cazuri.

Toate cele bune și ne mai auzim pe blog!

Cyril Connolly: „E mai bine să scrii pentru tine însuţi şi să nu ai public decât să scrii pentru public şi să te pierzi pe tine însuţi”.