Smartphone care citește intențiile posesorului său

     Pariez că tot timpul vă gândiți la ce ar fi util, ca smartphone-ul vostru să aibă. Ei bine iată că vă întreb direct: Cât de inteligent vreți să fie smartphone-ul dumneavoastră? V-ar plăcea să vă poată citi gândurile?
     Șeful departamentului de cercetare al companiei Intel, din America, Justin Rattner, spune că tehnologia a reușit să evolueze atât de mult, încât ideea unor aparate care au capacitatea de a interpreta intențiile umane a devenit o realitate, relatează AP. Astfel, în viitorul apropiat, telefoanele vor fi capabile sa ne anticipeze fiecare mișcare (deja este realizat acest lucru de telefoanele celor de la Samsung – Galaxy S4). Aceste aparate inteligente, vor folosi informațiile stocate pentru a prezice acțiunile utilizatorului, dar și pentru a-i oferi sugestii.
     Acest telefon inteligent este dezvoltat de compania Intel împreuna cu cei de la Fodor’s Travel și se bazează pe o aplicație prototip. Instrumentul e capabil să învețe felurile de mâncare preferate ale utilizatorului, dar și ce locuri îi place să viziteze, pe baza căutărilor făcute pe telefonul mobil și a locurilor căutate folosind GPS-ul. Astfel, când utilizatorul se va afla într-un oraș nou, software-ul va fi capabil să-i facă recomandări asemănătoare. Companiile de IT au dezvoltat deja proiecte pentru a crea aparate care prezic parțial dorințele oamenilor. De exemplu, motorul de căutare Google, serviciul online de închiriere de filme Netflix sau radioul online Pandora încearcă să anticipeze ce vor oamenii, chiar înainte ca aceștia să realizeze că vor acel lucru. Îmbinarea unor astfel de aplicații cu informațiile personale pe care telefoanele mobile le colectează, ar putea duce la fabricarea unor electronice mult mai inteligente, spune Rattner.
     Ideea unui telefon mobil care te cunoaște la fel de bine ca și prietenul tău cel mai bun nu este chiar atât de nouă. În 2004, doi cercetători de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au anunțat că lucrează la un software de telefon, menit să monitorizeze acțiunile și preferințele utilizatorului, pentru a crea ulterior un set de reguli de comportament. Software-ul devine activ ori de câte ori suni sau ești sunat, tastezi SMS-uri, folosești alarma sau camera telefonului. Apoi îți învață obiceiurile, studiindu-ți comportamentul pe baza unui motor de recunoaștere a modelelor. Totodată, aplicația îți cere să introduci datele privind locul și activitatea în momentul în care detectează schimbarea celulei telefonice.
     Acum urmează să vă întreb din nou: Chiar vreți un telefon atât de inteligent?
     Întrebarea de la sfârșitul articolului este inutilă, pentru că iPhone 5, Galaxy S4, deja se folosesc de algoritmi, care învață cum îți miști mâna pentru a răspunde la telefon și astfel nu mai ești nevoit să răspunzi trăgând de nu știu ce bulină de pe ecra, ci poți duce direct telefonul la ureche și smartphone-ul răspunde singur. Deci prea târziu!
Cyril Connolly: „E mai bine să scrii pentru tine însuți și să nu ai public decât să scrii pentru public și să te pierzi pe tine însuți”.

Întreținerea acumulatorilor pentru laptop sau telefoane

Un alt articol, despre care cred că își merită locul aici este acesta, care explică cum trebuie să avem grijă de acumulatorii laptopurilor și/sau telefoanelor mobile. Articolul este încă valabil și acum după patru ani, sau poate este mai valabil decât acum patru ani. Dar hai să vedem despre ce era vorba…

Cum de curând mi-am cumpărat laptop, am și început să mă interesez cum se formatează și cum se întreține un acumulator pentru laptop. Cum orice dispozitiv mobil are un acumulator, acești pași sunt de respectat în cazul oricărui dispozitiv mobil. Încep cu formatarea acumulatorului, deoarece acest lucru este și începutul vieții oricărui acumulator.

     Formatarea Acumulatorului
1. La cumpărarea laptopului/telefonului încărcați acumulatorul până la 100%, apoi folosiți laptopul pe acumulator până se închide. Încărcați bateria din nou pana la 100%. Astfel învățați bateria câtă sarcină electrică poate să tină.

     Intretinerea acumulatorilor
2. Încărcați tot timpul acumulatorul până la 100%. Nu este necesară descărcarea completă a acumulatorului, însa încărcarea trebuie să fie obligatoriu 100%.

3. Acumulatorul trebuie să fie folosit, în cazul în care țineți laptopul în priză, acumulatorul se uzează prin nefolosire. Chiar dacă țineți acumulatorul scos din laptop el tot se uzează prin nefolosire. Acumulatorul trebuie să aibă un ciclu complet încărcare-descărcare cel puțin o dată pe lună.

4. Nu exagerați cu ciclurile descărcare-încărcare, deoarece acumulatorul este fabricat să facă față unui anumit număr de cicluri încărcare-descărcare. Rețineți faptul că de fiecare dată când conectați laptop-ul la priza, cu acumulatorul montat în laptop, se considera că faceți un ciclu de încărcare pentru acumulator.

5. Temperatura este un alt factor important în întreținerea acumulatorului, deoarece temperatura ridicată scurtează semnificativ viața acumulatorului, de aceea, dacă laptopul dumneavoastră ajunge la temperaturi ridicate, nu este nesănătos doar pentru componentele care se încălzesc, ci și pentru acumulator.

6. Păstrarea acumulatorului pe termen lung(mai mult de o lună) se face prin încărcarea lui aproximativ la 50% și se păstrează la o temperatură de 20-22 grade Celsius. Păstrarea lui încărcat la capacitate maxima duce la pierderea din capacitatea ei. Păstrarea lui descărcat complet, poate duce la intrarea acumulatorului într-o stare de descărcare profundă și sa nu mai fie capabil sa se încarce atunci când îl puneți la încărcat.

Prin acești șase pași puteți avea un acumulator care să se mențină la o capacitate normală(peste 80% din capacitatea lui când este nou) pe o perioadă mai îndelungată.

P.S.: După patru ani, pot confirma că acești pași rezolvă problema acumulatorilor, care se defectează după un an. Acumulatorul laptopului a ținut până astă-vară. Zic eu trei ani jumătate pentru un acumulator de laptop, înseamnă ceva.

Cyril Connolly: „E mai bine să scrii pentru tine însuți și să nu ai public decât să scrii pentru public și să te pierzi pe tine însuți”.